Noi dovezi arată că Pământul se confruntă cu cea de-a șasea dispariție în masă

Diferite specii de animale din jurul globului întâlnesc tot mai multe obstacole și dispar pe măsură ce Pământul se îndreaptă spre cea de-a șasea dispariție în masă, indică un nou studiu.

În decursul ultimului secol, speciile de vertebrate au murit de 114 ori mai repede decât ar fi făcut-o fără activitate umană, spun cercetătorii, care au folosit cele mai conservatoare estimări pentru a evalua ratele de dispariție. Asta înseamnă că numărul speciilor care au dispărut în ultimii 100 de ani ar fi ajuns la extincție în 11.400 de ani sub ratele de dispariție naturale, precizează cercetătorii.

O mare parte a acestui efect este cauzat de activitățile umane care duc la poluare, la pierderea habitatului, la introducerea unor specii invazive și la emisiile de carbon tot mai mari, care determină
modificări climatice și acidifierea oceanului, mai spun oamenii de știință.

„Activitățile noastrea cauzează o pierdere masivă de specii care nu are niciun precedent în istoria umanității și are puține precedente în istoria vieții pe Pământ”, a declarat coordonatorul cercetării Gerardo Ceballos, profesor de conservare ecologică la Universitatea Autonomă Națională din Mexic și profesor la Universitatea Stanford.

Ceballos a spus că, încă de când era copil, s-a chinuit să înțeleagă de ce anumite animale au dispărut. În noul studiu, el și colegii săi s-au concentrat pe ratele de dispariție ale vertebratelor, care includ mamifere, păsări, reptile, amfibieni și pești.

Mai întâi, ei au trebuit să stabiliească numărul de specii care dispar în mod natural în decursul timpului. Au folosit date dintr-un studiu din 2011 care arăta că, în mod obișnuit, lumea are două dispariții la 10.000 de specii vertebrate la fiecare 100 de ani. Acel studiu și-a bazat estimările pe date fosile și istorice.

Mai mult, rata de dispariție găsită de cercetători era mai mare decât cea descoperită în alte studii, care tindeau să raporteze o rată de două ori mai mică, au precizat oamenii de știință.

Apoi, Ceballos și colegii săi au calculat rata modernă de dispariție. Au folosit date de la Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii (IUCN), o organizație internațională care urmărește speciile amenințate cu dispariția. Lista roșie din 2014 a IUCN le-a oferit numărul de specii vertebrate dispărute sau posibil dispărute din 1500.

Aceste liste le-au permis să calculeze două rate de dispariție: una foarte conservatoare bazată exclusiv pe vertebratele dispărute și una conservatoare bazată pe speciile atât dispărute, cât și posibil dispărute, au spus cercetătorii.

Conform ratei naturale, numai nouă specii vertebrate ar fi trebuit să dispară începând cu 1900, spun cercetătorii. Dar, folosind rata modernă, conservatoare, numărul de vertebrate dispărute în acea perioadă este cu 468 mai mare, incluzând 69 de specii de mamifere, 80 de păsări, 24 de reptile, 146 de amfibieni și 158 de pești.

Fiecare dintre aceste specii jucau un rol în ecosistem, fie că se aflau la vârful sau la fundul lanțului trofic.

„De fiecare când pierdem o specie, erodăm posibilitățile ca Pământul să ne ofere servicii de mediu”, a declarat Ceballos.

De obicei, cercetătorii etichetează un eveniment ca fiind o dispariție în masă atunci când mai bine de 5% din speciile de pe Pământ dispar într-o perioadă scurtă de timp, din punct de vedere geologic. Pe baza dosarului fosil, oamenii de știință cunosc cinci dispariții în masă, ultima având loc acum 65 de milioane de ani, când un asteroid a dus la dispariția dinozaurilor.

„Studiul arată fără nicio îndoială că intrăm în cel de-al șaselea mare eveniment de dispariție în masă”, a declarat cercetătorul Paul Ehrlich, profesor de studii de populație în biologie la Universitatea Stanford.

Cu această rată, o cantitate uriașă de biodiversitate se va pierde în mai puțin de două până la trei vieți umane, spune Ceballos. Și poate dura milioane de ani pentru ca viața să își revină și să repopuleze Pământul.

Speciile formează populații distincte care se pot răspâni pe un continent. Dar unele populații de vertebrate au atât de puțini indivizi rămași în viață încât nu își pot juca în mod eficient rolul în ecosistem, spune Caballos.

De exemplu, populațiile de elefanți sunt acum rarefiate și îndepărtate una de alta. „Același lucru se aplică și în cazul leilor, gheparzilor, rinocerilor sau jaguarilor”, mai precizează Ceballos. „În principiu, concentrarea asupra unei singure specii este benefică pentru că acelea sunt unitățile de evoluție și de funcție în ecosistem, dar populațiile sunt într-o formă mult mai proastă decât speciile”, a mai adăugat el.

Cu toate acestea, încă este timp să salvăm animalele sălbatice lucrând alături de ecologiști și creând politici publice care să fie prietenoase cu animalele, a spus omul de știință.

„Evitarea unei adevărate dispariții în masă va necesita eforturi rapide, foarte intensificate pentru a conserva speciile care sunt deja amenințate și pentru a reduce presiunile aplicate asupra populațiilor lor – cel mai notabil, pierderea de habitat, exploatarea exagerată pentru câștiguri economice și modificările climatice”, au scris cercetătorii în studiul lor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *