Familia Planetară Extinsă

Având în vedere că astronomii găsesc o grămadă de exoplanete, ai putea fi iertat dacă te-ai fi gândit că știm tot ce este de știut despre propriul nostru sistem solar. Cu toate acestea, recenta descoperire a 2012 VP 113 – un corp cu diametrul de 450 km a cărui orbită în jurul Soarelui are loc în mai mult de 4.000 de ani – sugerează că ce am descoperit până acum ar putea fi numai vârful aisbergului. Cartierul nostru cosmic nu este compus numai din opt planete. „Regiunea de după Neptun este bogată în corpuri ce se învârt pe orbite nebunești”, spune astronomul Mike Brown, de la Institutul de Tehnologie al Californiei. Iată câteva din lumile care orbitează Soarele la distanțe îndepărtate.

Orcus

Asemenea lui Pluto, Orcus este într-un dans gravitațional cu Neptun. Pentru fiecare două tururi pe care Neptun le face în jurul Soarelui, Pluto și Orcus realizează trei. Orice corp care afișează acest comportament de rezonanță este denumit ca fiind un „Plutino”. Orcus împarte și alte caracteristici cu vecinul său. „Orcus și satelitul său, Vanth, sunt aproape la aceeași scară ca Pluto și luna sa, Charon”, spune Brown.

Descoperită: 2004
Distanță față de Soare: 30–48 AU (1 AU – 149.597.871 km, distanța de la Pământ la Soare)
Perioadă orbitală: 245 ani
Diametru: aprox. 850 km

Haumea

„Haumea este asemenea unei bomboane M&M care se rotește rapid”, spune Mehan Schwamb, de la Institutul de Astronomie și Astrofizică, Academia Sinica, Taiwan. Planeta pitică este, în mare parte, rocă acoperită cu un strat subțire de apă înghețată. Numele său, care provine de la zeița hawaiiană a nașterii, se potrivește pentru că se crede că este o relicvă a unui obiect mai mare care a fost zdrobit de un impact, creând nu numai Haumea, ci și lunile sale, Hi’iaka și Namaka.

Descoperită: 2004
Distanță față de Soare: 35–43 AU
Perioadă orbitală: 283 ani
Diametru: aprox. 1.400km

Pluto

Acesta este cel mai bine cunoscut obiect care își are orbita după Neptun. Pluto a fost „retrogradat” la stadiul de planetă pitică în 2006. Acțiunea a avut multe de a face cu descoperirea lui Eris, dar certurile despre cum ar trebui să fie clasificată Pluto încă persistă. Sosirea sondei spațiale New Horizons de anul acesta va încinge și mai tare dezbaterile despre cum ar trebui să numim acest corp mărunt, de trei ori mai mic decât Luna.

Descoperită: 1930
Distanță față de Soare: 30-49 AU
Perioadă orbitală: 248 ani
Diametru: 2.322 km

Quaoar

În mod surprinzător, această lume poate fi găsită într-o fotografie care datează încă din 1954, dar, la momentul respectiv, natura sa exactă nu era cunoscută. Având jumătate din dimensiunea lui Pluto, Quaoar pare să aibă gheață cristalină pe suprafață, fapt ce implică faptul că undeva în ultimele 10 milioane de ani, temperatura sa a crescut de la cea curentă, de -220 ˚C, la -160 ˚C. Explicațiile propuse pentru încălzire includ bombardamentul cu mici meteoriți sau vulcani de gheață (criovulcanism).

Descoperită: 2002
Distanță față de Soare: 42–45 AU
Perioadă orbitală: 286 ani
Diametru: aprox. 900 km

Makemake

Această planetă pitică își are numele după creatorul umanității din mitologia Rapanui, de pe Insula Paștelui. Cu o temperatură medie care scade și sub -240 ˚C, suprafața este acoperită cu
plăci de metan înghețat. „Aproape că ai putea patina pe Makemake”, spune Brown. Spre deosebire de alte planete pitice din exteriorul Sistemului Solar, astronomii nu au găsit luni în jurul lui Makemake.

Descoperită: 2005
Distanță față de Soare: 38.5–53 AU
Perioadă orbitală: 310 ani
Diametru: aprox. 1.460 km

2007 OR10

Similar ca mărime cu Haumea, 2007 OR10 este cel mai mare obiect din Sistemul Solar fără un nume oficial. A fost poreclit neoficial „Albă ca Zăpada” de descoperitorii Megan Schwamb și Mike Brown pentru că se credea că era format din apă înghețată. Prezența acestui tip de gheață a fost, mai târziu, confirmată, dar cu o precizare. „Este unul dintre cele mai roșii obiecte din Sistemul Solar”, spune Schwamb, subliniind nevoia de a-i da lui 2007 OR 10 un nume potrivit odată pentru totdeauna.

Descoperită: 2007
Distanță față de Soare: 34–101 AU
Perioadă orbitală: 551 ani
Diametru: 1.250 km

Eris

Considerată inițial ca fiind mai mare decât Pluto și că are o orbită mai îndepărtată față de Soare, descoperirea lui Eris a dus la retrogradarea lui Pluto. „Ori Eris trebuia să fie o planetă, ori Pluto trebuia să nu mai fie una”, spune Mike Brown, care a codescoperit Eris. „Nu avea sens să tot adăugăm pe listă lucruri care nu se comportă precum planetele, așa că am ajuns la opt planete”. Eris este cea mai grea nonplanetă, fiind de 27 de ori mai masivă decât Pluto.

Descoperită: 2005
Distanță față de Soare: 38–98 AU
Perioadă orbitală: 560 ani
Diametru: 2.326 km

2012 VP113

Cea mai recentă adăugare în lista noastră, „VP”, are o orbită în jurul Soarelui cu mult mai lungă decât oricare altă planetă pitică. Până când îi va fi găsit un nume oficial, a fost poreclită „Biden”, după vicepreședintele SUA, (VP) Joe Biden. „Am descoperit că are o culoare rozalie, sugerând că suprafața sa este dominată de apă și gheață de metan, alături de câteva roci”, spune codescoperitorul Scott Shepherd, de la Institutul pentru Știință Carnegie, Washington, D.C.

Descoperită: 2012 (anunțată: 2014)
Distanță față de Soare: 80–449 AU
Perioadă orbitală: 4.300 ani
Diametru: aprox. 450 km

Sedna

„Sedna este nebunească”, spune Brown. Asemenea lui 2012 VP113, este prinsă într-un „nicăieri” cosmic, între Centura Kuiper (care găzduiește obiecte ca Pluto) și Norul Oort (care găzduiește majoritatea cometelor). Atunci când Soarele era mai tânăr, este probabil să fi avut alte stele mai apropiate de ea decât are astăzi, deci un mod prin care se poate explica locul neobișnuit al lui Sedna este că, de fapt, este un obiect dintr-un alt sistem solar, furat de gravitația Soarelui acum mult timp.

Descoperită: 2003
Distanță față de Soare: 76–937 AU
Perioadă orbitală: 11.400 ani
Diametru: aprox. 1.000 km

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *