Pisica ta este mai sălbatică decât crezi

Mogâldeața pufoasă care îți stă în poală nu va putea fi îmblânzită niciodată cu adevărat. John Bradshaw investighează ciudățeniile evolutive din spatele unuia dintre cele mai îndrăgite animale de companie

Or fi pisicile animale domestice, dar ele nu sunt domesticite în întregime. Familia pisicilor – – felinele – s-a separat de alte carnivore acum 11 milioane de ani și, în afara dimensiunilor, nu s-a modificat foarte mult de atunci, din moment ce chiar și astăzi toate speciile au aceleași trăsături „pisicești”. Cele domestice au multe lucruri în comun cu verii lor sălbatici, de la nobilul leu până la micul (și rar-întâlnitul) kodkod, din Chile. Dă pagina pentru a afla cât de similară este Miți cu un tigru.

1. Pisica ta iubește carnea

Acum milioane de ani, cam o duzină de modificări genetice au apărut în strămoșul felinelor și l-au determinat să mănânce carne. Toate pisicile necesită niveluri mari de proteine animale în dieta lor – proteinele din plante nu au anumiți aminoacizi, cum este taurina, de care pisicile au nevoie, dar alte mamifere (și noi) nu.

Pisicile nu își pot crea propriile prostaglandine – hormoni esențiale reproducerii – așa că trebuie să le obțină din carne. Spre deosebire de alte mamifere, toate pisicile au nevoie de cantități mari de câteva vitamine, cum sunt niacina, tiamina și retinolul, ce sunt extrase mai ușor din carne decât din plante. Și pentru că nu trebuie să cunoască diferența dintre fructe coapte și crude, și-au pierdut abilitatea de a simți gustul zaharurilor. Și-au adaptat papilele gustative „dulci” pentru a putea face diferența între aromele cărnurilor – ceea ce explică de ce pisicile se îndepărtează de mâncare ce pare a fi în regulă pentru noi.

Aceste cunoștințe au fost dezvăluite abia în ultimii 40 de ani, venind nu numai în beneficiul pisicilor domestice, ci și în cel al felinelor pe cale de dispariție care trebuie să se înmulțească, cum este leopardul pătat. Aproape două treimi din toate speciile de feline sunt în pericol de dispariție.

2. Numai 15-20 de gene îți separă pisica de verișoarele sălbatice

ADN-ul pisicii domestice a fost secvențiat pentru prima dată în 2007. Acest lucru a fost repetat pentru pisica sălbatică europeană, Felis silvestris silvestris, care este verișoara primară a strămoșului pisicii domestice, pisica sălbatică arabică, Felis silvestris lybica. Pisicile sălbatice europene și arabice s-au separat acum 200.000 de ani, în timp ce numai 10.000 de ani au trecut de cât pisica domestică Felis silvestris catus a apărut ca o subspecie distinctă. Odată ce prima pisică sălbatică arabică va fi secvențiată, ar trebui să putem localiza diferențele cruciale care fac posibilă socializarea dintre pisicile domestice și noi, ceva ce pentru verișoarele lor sălbatice este imposibil.

3. Pisicile domestice (și leii) sunt singurele feline sociale

Majoritatea felinelor duc vieți solitare, despărțite de nevoia monopolizării unei zone de vânătoare. Leul este singura specie în care masculii și femelele trăiesc împreună în haită, ceea ce pot face pentru că vânează animale destul de mari pentru a hrăni mai mulți lei, nu numai unul singur. Femelele de ghepard sunt solitare, dar unii masculi trăiesc în grup. Pisica domestică este unica specie de felină în care masculii sunt solitari și femelele sunt sociabile: mamele și fiicele își cresc, adesea, puii împreună. Pisicile domestice ne arată afecțiune la fel cum o arată și altor pisici – ridicându-și cozile drept și încercând să ne curețe – așa că poate că percep oamenii ca fiind feline mari, bipede.

4. Ochii mari ai pisicii tale indică tendințele de prădător

Dintre toate felinele, numai gheparzii sunt specializați în vânatul pe timp de zi și, ca atare, au ochi relativ mici. Multe dintre pisicile mai mari au ochii un pic mai mari, sunt mai sensibili decât ai noștri, permițându-le să vâneze la lumina Lunii, dar și pe timp de zi. Dar majoritatea speciilor mai mici, incluzând pisica domestică, sunt preponderent nocturne în sălbăticie. Deci pentru a recepta destulă lumină ca să poată vedea, ochii sunt imenși pentru dimensiunile craniului – ochii unei pisici domestice sunt aproape la fel de mari ca ai noștri. În interiorul ochiului, retina este de aproape șase ori mai sensibilă decât a noastră și este conectată la creier în așa fel încât îi maximizează sensibilitatea, în detrimentul acuității. De asemenea, toate felinele posedă un strat reflectiv în spatele retinei, numit tapetum, care crește și mai mult sensibilitatea, în timp ce produce strălucirea verde caracteristică.

5. Când pisica își face de lucru cu o jucărie, crede că vânează


Inițial, pisicile au fost domesticite pentru a ține șoarecii și șobolanii departe de fermele, casele și depozitele de grâne și, cu toate că astăzi nu ne mai încurajăm, în general, pisicile să facă asta, în capul lor ele sunt încă vânători.

Modul în care se „joacă” demonstrează acest lucru perfect. Atunci când se joacă cu mici jucării, folosesc aceleași tehnici pe care le folosesc pe șoareci, cum ar fi năvălirea asupra prăzii și prinderea în gură. Jucăriile mai mari însă sunt atacate nu cu dinții, ci cu toate cele patru seturi de gheare – reflectând nevoia da a ține un șobolan, care poate fi un adversar formidabil, de lungimea unui braț.

Chiar și mai evident este efectul foametei asupra jocului: o pisică domestică ce nu a mâncat peste noapte se joacă mai intens decât atunci când tocmai ce și-a luat micul dejun, ca și cum ar crede că sfâșierea unui șoarece de jucărie ar produce o masă.

6. Pisica ta are două nasuri


Prădătorii trăiesc arareori în proximitate unul de altul și se văd și se aud reciproc destul de rar, deci trebuie să comunice prin intermediul mirosului. Leii, tigrii și pisicile domestice își depozitează urina în jurul teritoriilor lor și își freacă obrajii de puncte de referință proeminente, lăsând în urmă arome din glandele pielii. De asemenea, toate pisicile posedă un al doilea „nas”“- organul lui Jacobson – folosit pentru analizarea mirosului altor pisici. Acesta se află între nări și bolta palatină. Semnul prin care se exteriorizează leii și tigrii este ridicarea buzei de sus, ceea ce se numește „postura Flehmen”. În schimb, pisicile domestice arată ca și cum ar intra în transă. Mușchii din jurul organului lui Jacobson pompează o picătură de lichid în gură, unde dizolvă o parte din mireasmă, înainte de a fi trasă înapoi în organ pentru analiză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *