Telescopul Spațial Hubble ar putea funcționa chiar și după 2020

Cercetătorii care lucrează cu longevivul Telescop Spațial Hubble spun că ochiul nostru de pe orbită ar putea continua să funcționeze până în 2020, poate chiar mai mult.

Hubble este într-o formă bună. Instrumentele reparate în cadrul ultimei misiuni de servisare a telescopului, în 2009, au funcționat mai mult din momentul reparațiilor decât au făcut-o cu piesele originale, a spus Kenneth Sembach, de la Institutul Științific al Telescoapelor Spațiale.

Multe alte sisteme de pe Hubble funcționează corespunzător, chiar dacă telescopul aniversează în 2015 25 de ani petrecuți în spațiu. NASA a realizat un studiu în 2013 în care a a evaluat subsistemele telescopului, rezultatele arătând că acesta ar putea continua să funcționeze până cel puțin în 2020.

Funcționarea telescopului până în 2020 este un țel important pentru NASA. Succesorul lui Hubble, Telescopul Spațial James Webb (JWSP), ar trebui să fie lansat în 2018, creând posibilitatea unor observații duble timp de cel puțin doi ani, până la finalul misiunii lui Hubble.

Oficialii fac tot ce pot pentru a se asigura că telescopul va continua să funcționeaze cel puțin până la acea dată.

„Realizăm ceea ce noi numim «viziunea 2020», adică ne asigurăm că observatorul este pregătit să funcționeze pentru încă cinci sau șase ani, cel puțin, pentru a obține un an de suprapunere cu James Webb”, spune Sembach. „Suntem norocoși să avem o inginerie proactivă ce continuă să funcționeaze de câțiva ani, atât la Institutul Științific al Telescoapelor Spațiale, cât și la Centrul de Zbor Spațial Goddard pentru a ne asigura că observatorul este folosit cât mai sigur și cât mai eficient posibil. Deci, vom ajunge în 2020”.

JWST și Hubble sunt proiectate pentru a observa aspecte cosmice oarecum diferite. JWST va extinde abilitatea lui Hubble de observare a Universului timpuriu, permițând cercetătorilor să învețe mai multe despre formarea primelor galaxii.

Dacă cele două telescoape vor funcționa simultan, cercetătorii ar putea observa o țintă folosindu-se de ambele observatorii, oferind oamenilor de știință un spectru științific mai detaliat despre ținta cosmică.

„Birourile misiunilor Hubble și JWST discută despre moduri în care putem permite oamenilor ce au idei științifice excelente ce necesită ambele facilități să obțină date despre aceleași ținte pentru a obține seturile de date din cadrul ambelor misiuni”; a declarat Jason Kalirai, Institutul Științific al Telescoapelor Spațiale. „Suntem în procesul de a crea politicile necesare pentru asigurarea acestei posibilități”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *